luni, 9 aprilie 2012

Capitolul 3: Sfatul


Chiar nu-mi venea sa cred. Pe el sa-l vad aici, acum cu mine in supermarket. Faza cea mai ciudata e ca e fara Beatrice. Si oare ce are de gand? In minte imi veneau fel si fel de intrebari, dar daca nu faceam nimic sau nu ziceam ceva nu aveam sa aflu raspunsurile la ele.
- Tu esti noua colega nu-i asa? ma intreba el pe un ton domol privindu-ma parca mai sa sara pe mine.
- Da, eu sunt! aprob scurt din cap fara sa mai zic ceva apoi lasandu-mi usor capul in jos. La naiba! De ce mereu trebuie sa fiu timida mai ales de fata cu baiatul care il plac. Sper sa nu fac vreo gafa, asa ca mai bine imi cer scuze si plec de acolo. Uite, imi pare rau dar numai pot sta. Trebuie sa plec. Mai vorbim, clatin eu usor din cap indreptandu-ma spre casa apoi iesind rapid din magazin. Perfect. Pe langa asta, mai si ploua iar eu nu am umbrela. Ma uit cateva clipe in urma iar apoi ma duc alergand spre casa facandu-ma uda leoarca ploaia.
- Adelina, ai luat ce te-am rugat? ma intampina mama cu caldura ei luandu-mi sacosa din mana. Da-ti hainele jos si mai bine fa o baie. Te-ai udat toata! 
Dupa cateva minute bune, ies si eu din dus doar cu o pereche de pantaloni scurti si un tricou mai larg. Imi prind parul intr-un coc neglijent, trantindu-ma in patul moale din dormitor luandu-mi apoi jurnalulsi incep sa scriu.
           
"Draga Jurnalule"

   "Azi a fost prima zi de scoala. Una interesanta, zic eu. Gandul imi sta numai la Damian. Da, un coleg din clasa cu mine care cu toate ca pare mai de 'cartier' dar mi-a furat inima. Nu stiu cum, dar imi cam place de el. Singura parte proasta e ca are prietena care nu prea ma suporta din cate observ din comportamentul ei. Dar lasand asta la o parte, eu cred ca nu ar trebui sa ma bag in relatia lor si sa-l observ de la distanta in ciuda faptului ca imi va fi greu. Iar ca sa ingreuneze si mai mult situatia, m-am si intalnit cu el in supermarket. Are niste ochi frumooooosi... " , scriu eu acolo de zor umpland jurnalul de complimente si vorbe dragute despre Damian. 
Nu dureaza mult si ma suna Elena intrebandu-ma ce fac maine dupa ore si daca nu vreau sa ies la cafeneaua noua din oras. Ii zic un "da" hotarat inchizand caietul si il arunc intr-un colt al dulapului plin cu caiete si carti. Mama intra in camera mea fara sa aud, asezandu-se intre timp pe pat iar eu cand inchid telefonul si ma intorc tresar.
- Damian? intreba ea fiind foarte curioasa sa afle despre acest baiat. 
- Ce? Nuuu. Damian? E doar un coleg. Nimic mai mult..., incerc sa ascund din rasputeri de ea mai multe detalii despre acest baiat. Nu imi facea nimic daca afla, dar nu vreau sa isi faca o imagine gresita.
- Crezi ca ma poti pacali?
Intradevar, pe mama nu prea puteam sa o pacalesc. Ma asez langa ea privind-o cu ochi mari si oftand prelung. Incep sa-i povestesc de la cel mai mic amanunt despre el.
-  Adelina, adauga ea. Cum sa-ti zic eu? Dupa cate mi-ai povestit, baiatul asta pare mai mult genul ala cu doua fete, care isi cam bate joc de fete. Eu nu vreau sa-ti stric imaginea sau sa-ti dau impresii gresite dar el daca are prietena si sunt fericiti impreuna, nu are rost sa te bagi intre ei sau sa-ti faci sperante. Cel mai bine dupa parerea mea ar fi sa-ti vezi de alt baiat. Nu e de nasul tau.
Poate chiar asa era. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu